Indicații
Infecţii micotice cutanate sau ale pliurilor cutanate (tinea corporis, tinea inghinalis),
Infecţii micotice ale piciorului, în mod particular la nivel interdigital, la nivelul plantei şi la nivelul unghiilor (onicomicoze)
Infecţii micotice ale mâinii, localizate la nivel interdigital şi la nivelul unghiilor (onicomicoze)
Infecţii cutanate cu Candida
Pitiriasis versicolor
Dozaj
Exoderil soluţie cutanată trebuie aplicat o dată pe zi pe zona cutanată afectată după curăţarea şi uscarea în prealabil a acestei zone.
Pentru a preveni recurenţele, tratamentul trebuie continuat 2 săptămâni după vindecarea clinică. Modul de administrare:
Exoderil soluţie cutanată este utilizat numai pentru aplicaţii locale.
În vederea eradicării infecţiei fungice (micoze) se impune precauţie:
Fungii pot adera la materialul textil realizând un contact cu aria cutanată infectată. De aceea, este necesară schimbarea zilnică a hainelor.
O zonă cutanată normală şi, în mod particular, uscată asigură o protecţie bună în cazul infecţiilor fungice. Se recomandă evitarea acoperirii zonei cutanate infectate cu îmbrăcăminte strâmtă sau obiecte de îmbrăcăminte care permit o ventilaţie limitată sau care nu permit ventilaţia (de exemplu ciorapi din fibre textile artificiale purtaţi în pantofi strâmţi). De asemenea trebuie uscată bine zona infectată după spălare. Orice prosop sau îmbracăminte trebuie schimbate zilnic.
În cazul piciorului de atlet nu trebuie mers desculţ acasă, în baie sau, de exemplu în hotel. Aceasta reprezintă calea prin care se previne reinfectarea şi răspândirea ulterioară a microbilor patogeni.
Sauna sau băile cu aburi trebuie frecventate numai după ce infecţia fungică a fost vindecată definitiv.
Atenționări
Exoderil soluţie cutanată conţine etanol şi de aceea nu trebuie să vină în contact cu ochii sau să fie aplicat pe zone cutanate cu continuitate.
Sarcina
Dacă este utilizat corespunzător, medicamentul nu are niciun efect asupra fătului sau asupra nou născutului. Studiile teratologice nu au evidenţiat niciun efect embriotoxic al naftifinei.
Reacții adverse
În cazuri izolate pot să apară: iritaţie locală, de exemplu uscăciune, înroşire şi senzaţie de arsură. Reacţiile adverse sunt total reversibile şi, de regulă, nu necesită întreruperea tratamentului.
prezentare- Cutie cu 1 flac. din sticla bruna x 20 ml sol. cutanata
Prpducator Sandoz GmbH, Biochemiestrasse 10, A- 6250 Kundl, Austria
Prospectul integral- https://www.anm.ro/_/_PRO/PRO_6010_04.12.13.pdf