FURAZOLIDONĂ ARENA 25 mg comprimate
Compoziţie
Un comprimat conţine furazolidonă 25 mg şi excipienţi: celulozǎ microcristalinǎ. Polividonǎ K 30,
croscarmelozǎ sodicǎ, talc, stearat de magneziu.
Grupa farmacoterapeutică: antidiareice antiinflamatoare şi antiinfecţioase intestinale; alte
antiinfecţioase intestinale.
Indicaţii terapeutice
Enterite, enterocolite infecţioase şi toxiinfecţii alimentare produse de germeni sensibili
la furazolidonă, dizenterii bacilare, lambliază.
Se poate indica în trichomoniază, precum şi în tratamentul holerei
Precauţii
În timpul tratamentului şi 4 zile după oprirea acestuia nu se recomandă consumul de băuturi alcoolice
(risc de reacţii de tip disulfiram) şi de alimente ce conţin tiamină (risc de hipertensiune arterială şi alte
fenomene toxice).
Doze şi mod de administrare
Adulţi
Pentru tratamentul holerei sau al altor infecţii enterale: doza recomandată este de 100 mg furazolidonă,
administrată oral, de 4 ori pe zi, la intervale de 6 ore, timp de 5-7 zile.
În tratamentul lambliazei doza recomandată este de 100 mg furazolidonă, administrată oral, de 4 ori pe
zi, la intervale de 6 ore, timp de 7-10 zile.
Copii
Pentru tratamentul holerei sau al altor infecţii enterale: doza recomandată este de 1,25 mg
furazolidonă/kg, administrată oral, de 4 ori pe zi, la intervale de 6 ore, timp de 5-7 zile.
În cazul infestării cu Giardia lamblia durata tratamentului poate fi prelungită până la 10 zile.
Se recomandă sfărâmarea şi diluarea cu puţin lichid a comprimatelor în vederea obţinerii unei
suspensii, comprimatele nefiind adecvate administrarii la copii mai mici de 6 ani.
Prezentare- 10 comprimate
DEȚINĂTORUL DE LICENȚĂ
ARENA GROUP S.A. - ROMANIA
Prospect integral- https://www.anm.ro/_/_PRO/PRO_11947_11.06.19.pdf