Substanta activa: telmisartanum
Indicatii:
Tratamentul hipertensiunii arteriale esentiale la adulti.
Contraindicatii:
Hipersensibilitate la substanta activa sau la oricare dintre excipienti
Trimestrele II si III ale sarcinii
Tulburari biliare obstructive
Insuficienta hepatica severa.
Administrare:
Doza eficace uzuala este de 40 mg o data pe zi. Unii pacienti pot beneficia de efect terapeutic la o doza zilnica de 20 mg. În cazurile în care nu se atinge valoarea propusa a tensiunii arteriale, doza de telmisartan poate fi crescuta pâna la cel mult 80 mg o data pe zi. Alternativ, telmisartanul poate fi utilizat în asociere cu diuretice de tip tiazidic, cum ar fi hidroclorotiazida, care s-a dovedit a avea un efect aditiv celui al telmisartanului în ceea ce priveste efectul hipotensor. Când se intentioneaza cresterea dozei, trebuie avut în vedere ca efectul antihipertensiv maxim este obtinut în general dupa 4 pâna la 8 saptamâni de la începerea tratamentului.
Telmisartan poate fi luat cu sau fara alimente.
Insuficienta renala
Nu este necesara ajustarea dozei la pacientii cu insuficienta renala usoara pâna la moderata. Experienta referitoare la administrarea medicamentului la pacienti cu insuficienta renala severa sau carora li se efectueaza hemodializa este limitata. La acesti pacienti se recomanda utilizarea unei doze initiale mai mici, de 20 mg.
Insuficienta hepatica
La pacientii cu insuficienta hepatica usoara pâna la moderata doza utilizata nu trebuie sa depaseasca 40 mg o data pe zi.
Vârstnici
Nu este necesara ajustarea dozei la vârstnici.
Copii si adolescenti
Tolura nu este recomandat pentru utilizare la copii sub 18 ani datorita lipsei datelor privind siguranta si eficacitatea.
Actiune:
Mecanism de actiune
Telmisartanul este un antagonist activ si specific al receptorilor angiotensinei II (de tip AT1), eficace dupa administrare pe cale orala. Telmisartanul deplaseaza angiotensina II, cu afinitate foarte mare, de pe locul sau de legare la nivelul subtipului de receptor AT1, responsabil de actiunile cunoscute ale angiotensinei II. Telmisartanul nu are activitate agonista partiala la nivelul receptorului AT1.
Telmisartanul se leaga selectiv de receptorul AT1. Legarea este de lunga durata. Telmisartanul nu prezinta afinitate pentru alti receptori, inclusiv receptorii AT2 sau alti receptori AT mai putin caracterizati. Rolul functional al acestor receptori nu este cunoscut, nici efectul posibilei lor
suprastimulari de catre angiotensina II, a carei concentratie este crescut a de catre telmisartan.
Concentratia plasmatica a aldosteronului este scazuta de catre telmisartan. Telmisartanul nu inhiba renina plasmatica umana si nu blocheaza canalele ionice. Telmisartanul nu inhiba enzima de conversie a angiotensinei (kininaza II), enzima care degradeaza, de asemenea, bradikinina. De aceea, nu este de asteptat potentarea reactiilor adverse mediate de bradikinina.
La om, administrarea unei doze de 80 mg telmisartan inhiba aproape complet cresterea provocata tensiunii arteriale determinata de angiotensina II. Efectul inhibitor se mentine peste 24 ore si este înca masurabil timp de pâna la 48 ore.
Eficacitate clinica si siguranta în utilizare
Activitatea antihipertensiva devine treptat evidenta în decurs de 3 ore dupa adminsitrarea primei doze de telmisartan. Reducerea maxima a tensiunii arteriale se realizeaza în general în 4 pâna la 8 saptamâni dupa începerea tratamentului si se mentine pe parcursul terapiei de lunga durata. Efectul antihipertensiv persista constant peste 24 ore dupa administrare si include cele 4 ore dinaintea administrarii dozei urmatoare, asa cum arata masuratorile tensiunii arteriale efectuate în ambulator.
Aceasta se confirma si prin raportul concentratiei înaintea dozei urmatoare/concentratie maxima, care se mentine în mod consistent peste 80 %, valoare observata dupa administrarea dozelor de 40 si 80 mg telmisartan, în studiile clinice controlate cu placebo. Exista o tendinta aparenta a unei relatii dependente de doza, referitor la timpul de revenire la valoarea initiala a tensiunii arteriale sistolice (TAS). În aceasta privinta, datele privind tensiunea arteriala diastolica (TAD) sunt inconsistente.
La pacientii cu hipertensiune arteriala, telmisartanul reduce atât presiunea sistolica cât si pe cea diastolica fara a afecta frecventa pulsului. Contributia efectului diuretic si natriuretic al medicamentului la activitatea sa hipotensoare este înca în curs de definire. Eficacitatea elmisartanului
ca antihipertensiv este comparabila cu cea a altor medicamente reprezentative apartinând altor clase de antihipertensive (asa cum demonstreaza studiile clinice care compara telmisartanul cu amlodipina, atenololul, enalaprilul, hidroclorotiazida si lisinoprilul).
Dupa întreruperea brusca a tratamentului cu telmisartan tensiunea arteriala revine treptat, în decurs de câteva zile, la valorile initiale, fara evidentierea unei hipertensiuni de rebound.
Frecventa tusei uscate a fost semnificativ mai mica la pacientii tratati cu telmisartan decât la cei tratati cu inhibitori ai enzimei de conversie, asa cum arata studiile clinice care compara direct cele doua tratamente antihipertensive.
În studiul clinic „Tratamentul preventiv de evitare efectiva a aparitiei unui al doilea accident vascular cerebral”Âť „Prevention Regimen For Effectively avoiding Second Strokes” (PRoFESS), la pacientii de 50 de ani sau mai vârstnici, care au suferit recent un AVC a fost observata o crestere a incidentei
aparitiei sepsis-ului în cazul administrarii telmisartan de 0,70% comparativ cu placebo(0,49%) [RR 1,43 (95 % interval de încredere 1,00 – 2,06)]; incidenta cazurilor de sepsis letal a fost crescuta la pacientii care luau telmisartan (0,33 %) comparativ cu pacientii carora li s-a administrat placebo (0,16 %) [RR 2,07 (95 % interval de încredere 1,14 – 3,76)]. Aceasta crestere a incidentei aparitiei sepsis-ului asociata cu administrarea de telmisatan poate constitui fie o descoperire întâmplatoare sau poate fi legata de un mecanism care nu este cunoscut în prezent.
Pâna în prezent, nu se cunoaste daca telmisartanul prezinta efecte benefice asupra mortalitatii si morbiditatii cardiovasculare.
Proprietati farmacocinetice
Absorbtie
Absorbtia telmisartanului este rapida, dar cantitatea absorbita variaza. Biodisponibilitatea absoluta medie pentru telmisartan este de aproximativ 50 %.
Când se administreaza telmisartan împreuna cu alimente, scaderea ariei de sub curba concentratiei plasmatice în functie de timp (AUC0-âˆÄ¹Ä¾) a telmisartanului variaza de la aproximativ 6 % (în cazul administrarii dozei de 40 mg) la aproximativ 19 % (în cazul administrarii dozei de 160 mg). La 3 ore dupa administrare, concentratiile plasmatice sunt similare, indiferent daca telmisartanul a administrat în conditii de repaus alimentar sau cu alimente.
Liniaritate/non-liniaritate
Este probabil ca mica scadere a ASC sa nu produca o scadere a eficientei terapeutice.
Nu exista o relatie liniara între doze si concentratiile plasmatice. Cmax si, în mai mica masura ASC, cresc disproportionat în cazul administrarii dozelor peste 40 mg.
Distributie
Telmisartanul se leaga în mare masura de proteinele plasmatice (>99,5 %), în principal de albumina si de alfa-1 glicoproteina acida. Volumul aparent de distributie mediu în conditii de echilibru (Vdss) este de aproximativ 500 litri.
Metabolizare
Telmisartanul este metabolizat prin conjugare în glucuronoconjugatul produsului initial. Nu s-a demonstrat nici o activitate farmacologica a formei conjugate.
Eliminare
Telmisartanul este caracterizat printr-o curba de epurare biexponentiala cu un timp de înjumatatire plasmatica prin eliminare de peste 20 ore. Concentratia plasmatica maxima (Cmax) si în mai mica masura aria de sub curba concentratiei plasmatice în functie de timp (ASC), cresc disproportionat cu doza. Nu exista dovezi privind acumularea relevanta clinic de telmisartan, în cazul utilizarii dozelor recomandate.
Concentratiile plasmatice au fost mai mari la femei decât la barbati, fara a avea o influenta relevanta asupra eficacitatii.
Dupa administrare orala (si intravenoasa), telmisartanul se excreta aproape exclusiv în materiile fecale, în principal sub forma nemodificata. Întreaga excretie urinara este sub 1% din doza. Clearance-ul plasmatic total (Cltot) este mare (aproximativ 1000 ml/min) comparativ cu fluxul sanguin hepatic (aproximativ 1500 ml/ min).
Populatii speciale
Efecte în functie de sex
S-au observat diferente ale concentratiilor plasmatice în functie de sex, Cmax si ASC fiind de aproximativ 3, respectiv 2 ori mai mari la femei comparativ cu valorile de la barbati.
Pacienti vârstnici
Farmacocinetica telmisartanului nu difera la vârstnici fata de cei mai tineri de 65 de ani.
Pacienti cu insuficienta renala
La pacientii cu insuficienta renala moderata pâna la severa au fost observate concentratii plasmatice duble. Cu toate acestea, la pacientii cu insuficienta renala supusi dializei au fost observate concentratiiplasmatice mai mici. Telmisartanul se leaga mult de proteinele plasmatice la pacientii cu insuficienta
renala si nu poate fi eliminat prin dializa. Timpul de înjumatatire plasmatica prin eliminare nu este modificat la pacientii cu afectiuni renale.
Pacienti cu insuficienta hepatica
Studiile de farmacocinetica la pacientii cu insuficienta hepatica au aratat o crestere a biodisponibilitatii absolute pâna la aproape 100 %. Timpul de înjumatatire plasmatica prin eliminare nu este modificat la pacientii cu insuficienta hepatica.
Date preclinice de siguranta
În studiile preclinice de siguranta, dozele care determina expunere comparabila cu cea data de dozele din intervalul terapeutic clinic au determinat reducerea parametrilor hematiilor (eritrocite, hemoglobinemie, hematocrit), modificari ale hemodinamicii renale (cresteri ale uremiei si ale creatininei în sânge), precum si cresterea potasemiei la animalele normotensive. La câine s-au observat dilatare si atrofii tubulare renale. De asemenea, s-au observat leziuni ale mucoasei gastrice (eroziuni, ulcere sau inflamatii) la sobolan si câine. Aceste reactii adverse mediate farmacologic, cunoscute din studiile preclinice atât pentru inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei cât si pentru antagonistii receptorilor angiotensinei II, au fost prevenite prin administrarea suplimentara de sare pe cale orala.
La ambele specii s-au observat o activitate crescuta a reninei plasmatice si hipertrofia/hiperplazia celulelor juxtaglomerulare renale. Aceste modificari, comune întregii clase a inhibitorilor enzimei de conversie si antagonistilor receptorilor angiotensinei II, nu par a avea semnificatie clinica.
Desi nu exista date privind efectele teratogene, studiile la animale au indicat un oarecare risc potential al telmisartanului asupra dezvoltarii postnatale a puilor cum ar fi greutate corporala mai mica, deschidere întârziata a ochilor si mortalitate mai mare.
În cadrul studiilor in vitro nu s-au evidentiat efecte mutagene, nici activitate clastogena relevanta; la sobolan si soarece nu s-au evidentiat efecte carcinogene.
Compozitie:
Fiecare comprimat contine telmisartan 40 mg.
Excipienti:
Fiecare comprimat contine sorbitol 149,8 mg (E420) si lactoza 57 mg.
Precautii:
Insuficienta hepatica
Tolura nu trebuie administrat la pacienti cu colestaza, tulburari biliare obstructive sau insuficienta hepatica severa (vezi pct.4.3) deoarece telmisartanul este eliminat în principal în bila. La acesti pacienti, este de asteptat un clearance hepatic redus al telmisartanului. Tolura trebuie utilizat cu precautie la pacienti cu insuficienta hepatica usoara pâna la moderata.
Hipertensiune renovasculara
Exista un risc crescut de hipotensiune arteriala severa si de insuficienta renala atunci când pacientii cu stenoza bilaterala a arterelor renale sau cu stenoza arterei renale care iriga rinichiul unic functional, sunt tratati cu medicamente care afecteaza sistemul renina-angiotensina-aldosteron.
Insuficienta renala si transplant renal
Se recomanda monitorizarea periodica a valorilor concentratiilor serice ale potasiului si ale creatininei la pacientii cu insuficienta renala tratati cu Tolura. Nu exista experienta în ceea ce priveste administrarea Tolura la pacientii cu transplant renal recent.
Hipovolemie intravasculara
La pacientii cu hipovolemie si/sau hiponatremie în urma terapiei diuretice intensive, dietei hiposodate, diareei sau varsaturilor, poate sa apara hipotensiune arteriala simptomatica, mai ales dupa administrarea primei doze de Tolura, Astfel de afectiuni trebuie corectate înainte de a se administra Tolura. Hipovolemia si/sau hiponatremia trebuie corectate înainte de a se administra Tolura.
Blocarea dubla a sistemului renina-angiotensina-aldosteron
Ca o consecinta a inhibarii sistemului renina-angiotensina-aldosteron au fost raportate hipotensiune arteriala, sincopa, hiperkaliemie si modificari ale functiei renale (incluzând insuficienta renala acuta, la pacientii predispusi la aceste afectiuni, în special daca au fost asociate medicamente care afecteaza acest sistem. De aceea, blocarea dubla a sistemului renina-angiotensina-aldosteron (de exemplu prin
adaugarea unui inhibitor ECA la antagonistii receptorilor angiontensinei II) nu este recomandata la pacientii la care tensiunea arteriala este deja controlata si trebuie limitata la cazurile definite individual la care functia renala este atent monitorizata.
Alte afectiuni asociate cu stimularea sistemului renina-angiotensina-aldosteron
La pacientii al caror tonus vascular si functie renala depind predominant de activitatea sistemului reninaangiotensina-aldosteron (de exemplu pacienti cu insuficienta cardiaca congestiva severa sau cu o patologie renala preexistenta, inclusiv stenoza arterei renale), tratamentul cu medicamente care afecteaza acest sistem, de exemplu telmisartan, s-a asociat cu hipotensiune arteriala acuta, hiperazotemie, oligurie sau, rareori cu insuficienta renala acuta.
Hiperaldosteronism primar
Pacientii cu hiperaldosteronism primar, nu raspund, în general, la tratamentul cu medicamente antihipertensive care actioneaza prin inhibarea sistemului renina-angiotensina. De aceea, nu se recomanda utilizarea telmisartanului în acest caz.
Stenoza de valva aortica si mitrala, cardiomiopatia hipertrofica obstructiva
Ca si în cazul utilizarii altor vasodilatatoare, este necesara precautie deosebita în cazul utilizarii medicamentului la pacientii care sufera de stenoza aortica, stenoza mitrala sau cardiomiopatie hipertrofica obstructiva.
Hiperkaliemie
Administrarea de medicamente care afecteaza sistemul renina-angiotensina-aldosteron poate sa produca hiperkaliemie.
La pacientii vârstnici, la pacientii cu insuficienta renala, la pacientii diabetici, la pacientii care sunt tratati concomitent cu alte medicamente care pot sa creasca concentratiile serice ale potasiului, si/sau la pacientii care prezinta pe parcurs evenimente, o hiperkaliemie poate fi letala.
Înainte de a lua în considerare administrarea concomitenta de medicamente care afecteaza sistemul renina-angiotensina-aldosteron, trebuie evaluat raportul beneficiu/risc.
Principalii factori de risc care trebuie luati în considerare în cazul hiperkaliemiei sunt:
Diabet zaharat, insuficienta renala, vârsta (> 70 ani)
Combinatia cu unul sau mai multe medicamente care afecteaza sistemul renina-angiotensina-aldosteron si/sau suplimente de potasiu. Medicamentele sau clasele terapeutice de medicamente care pot produce hiperkaliemie sunt substituenti de sare care contin potasiu, diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ECA, antagonisti ai receptorilor angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS inclusiv inhibitori selectivi COX-2), heparina, imunosupresoare (ciclosporina sau tacrolimus), si trimetoprim.
Evenimente care pot sa apara pe parcurs/intercurente, în mod special deshidratare, decompensare cardiaca acuta, acidoza metabolica, înrautatirea functiei renale, înrautatirea brusca a afectiunii renale (de exemplu infectii), liza celulara, (de exemplu ischemie acuta a
extremitatii, rabdomioliza, traumatism extins).
La pacientii cu risc, se recomanda monitorizarea atenta a valorii concentratiei serice a potasiului Sorbitol
Tolura comprimate contine sorbitol (E420). Pacientii cu afectiuni ereditare rare de intoleranta la fructoza nu trebuie sa utilizeze Tolura.
Lactoza
Tolura comprimate contine lactoza. Pacientii cu afectiuni ereditare rare de intoleranta la galactoza, deficit de lactaza (Lapp) sau sindrom de malabsorbtie la glucoza-galactoza nu trebuie sa utilizeze Tolura.
Diferente etnice
Dupa cum s-a observat si în cazul utilizarii inhibitorilor enzimei de conversie, telmisartanul si alti antagonisti ai receptorilor angiotensinei II, sunt aparent mai putin eficace ca antihipertensive la pacientii de rasa neagra decât la cei de alta origine, posibil datorita reninemiei scazute la pacientii hipertensivi de rasa neagra.
Alte precautii
Ca în cazul oricarui alt medicament antihipertensiv, scaderea excesiva a tensiunii arteriale la pacientii cu cardiopatie ischemica sau boala cardiovasculara ischemica poate determina aparitia unui infarct miocardic sau a accidentului vascular cerebral.
Atentionari:
Efecte asupra capacitatii de a conduce vehicule si de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectul asupra capacitatii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Cu toate acestea, atunci când pacientul trebuie sa conduca vehicule sau sa foloseasca utilaje trebuie sa aiba în vedere posibilitatea aparitiei ocazionale a ametelilor sau somnolentei în timpul tratamentului antihipertensiv.
Reactii adverse:
În studiile clinice controlate la pacienti tratati pentru hipertensiune arteriala, incidenta globala a evenimentelor adverse raportata în cazul administrarii telmisartanului (41,4 %) a fost comparabila cu cea în cazul administrarii placebo (43,9 %). Incidenta evenimentelor adverse nu a fost dependenta de doza administrata, sexul, vârsta sau originea etnica a pacientilor..
Reactiile adverse prezentate mai jos au fost centralizate din toate studiile clinice controlate la pacienti tratati cu telmisartan pentru hipertensiune arteriala, sau de la pacientii cu vârsta de 50 ani sau mai mult, cu risc crescut de evenimente cardiovasculare.
Reactiile adverse au fost clasificate în functie de frecventa lor de aparitie utilizând urmatoarea conventie: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 si fi estimata din datele disponibile).
În fiecare grup de clasificare privind frecventa, reactiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescatoare a gravitatii.
Infectii si infestari
Rare: Infectie a tractului respirator superior, inclusiv faringita si sinuzita, infectie de tract urinar, inclusiv cistita
Cu frecventa: Sepsis, inclusiv cu final letal* necunoscuta:
Tulburari hematologice si limfatice
Rare: Anemie, trombocitopenie
Cu frecventa: Eozinofilie necunoscuta:
Tulburari ale sistemului imunitar
Cu frecventa:
Hipersensibilitate, reactie anafilactica necunoscuta:
Tulburari metabolice si de nutritie
Mai putin
Hiperkaliemie
frecvente:
Tulburari psihice
Rare: Anxietate, depresie
Tulburari ale sistemului nervos
Mai putin
Sincopa, insomnie
frecvente:
Tulburari oculare
Rare:
Tulburari vizuale
Tulburari acustice si vestibulare
Mai putin
Vertij
frecvente:
Tulburari cardiace
Rare:
Tahicardie
Cu frecventa
Bradicardie necunoscuta:
Tulburari vasculare
Mai putin
Hipotensiune arteriala
frecvente:
Hipotensiune arteriala ortostatica
Rare:
Tulburari respiratorii, toracice si mediastinale
Mai putin
Dispnee
frecvente:
Tulburari gastro-intestinale
Mai putin
Durere abdominala, diaree, dispepsie, flatulenta, varsaturi
frecvente:
Tulburari gastrice, xerostomie
Rare:
Tulburari hepatobiliare
Rare:
Functie hepatica anormala/tulburari hepatice
Afectiuni cutanate si ale tesutului subcutanat
Mai putin
Hiperhidroza, prurit, eritem, edem angioneurotic, eruptie cutanata tranzitorie
frecvente:
Eruptii datorate medicamentului, eruptii cutanate toxice, eczema
Rare:
Urticarie
Cu frecventa
necunoscuta:
Tulburari musculo-scheletice si ale tesutului conjunctiv
Mai putin
Mialgie
frecvente:
Artralgie, durere dorsala (de exemplu sciatica), spasme musculare, durere la
Rare:
nivelul membrelor, atenie
Cu frecventa
Tendinita
necunoscuta:
Tulburari renale si ale cailor urinare
Mai putin
Insuficienta renala inclusiv insuficienta renala acuta
frecvente:
Tulburari generale si la nivelul locului de administrare
Mai putin
Durere toracica
frecvente:
Afectiune asemanatoare gripei
Rare:
Lipsa de eficacitate a medicamentului
Cu frecventa
necunoscuta:
Investigatii diagnostice
Rare:
Cresterea valorilor acidului uric, cresterea valorilor creatininei serice, cresterea
concentratiilor plasmatice ale enzimelor hepatice, cresterea concentratiei
Cu frecventa
sanguine a creatin fosfokinazei
necunoscuta:
Scaderea valorilor hemoglobinei
* În cadrul studiului PRoFESS a fost observata o incidenta sporita a aparitiei sepsisului în cazul administrarii telmisartan comparativ cu placebo. Aceasta reactie poate fi o descoperire întâmplatoare sau poate fi legata de un mecanism care nu este cunoscut în prezent
Supradozaj:
Informatiile sunt limitate în cazul supradozajului la om.
Simptomatologie
Cele mai importante manifestari ale supradozajului cu telmisartan au fost hipotensiunea arteriala si tahicardia; de asemenea, au fost raportate bradicardie, ameteli, cresterea creatininemiei si insuficienta renala acuta.
Tratament
Telmisartanul nu este eliminat prin hemodializa. Pacientii trebuie monitorizati cu atentie, iar tratamentul trebuie sa fie simptomatic si suportiv. Abordarea terapeutica depinde de durata de timp scursa din momentul ingestiei si de severitatea simptomelor. Masurile recomandate includ inducerea varsaturilor si/sau lavajul gastric. Administrarea de carbune activat poate fi utila în tratamentul supradozajului. Trebuie monitorizate frecvent valorile concentratiilor serice ale electrolitilor si creatininei. În cazul aparitiei hipotensiunii arteriale, pacientii trebuie asezati în pozitie supina si trebuie sa li se administreze solutii pentru substitutie rapida a plasmei si electrolitilor.
Interactiuni cu alte medicamente:
Au fost efectuate studii privind interactiunea numai la adulti.
Similar altor medicamente care actioneaza asupra sistemului renina-angiotensina-aldosteron, telmisartanul poate provoca hiperkaliemie. Riscul poate creste în cazul administrarii concomitente cu alte medicamente care pot produce la rândul lor hiperkaliemie (substituenti de sare care contin potasiu, diuretice care economisesc potasiul, inhibitori ECA, antagonisti ai receptorilor angiotensinei II, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS, inclusiv inhibitori selectivi COX-2), heparina, imunosupresoare (ciclosporina sau tacrolimus) si trimetoprim.
Aparitia hiperkaliemiei depinde de asocierea factorilor de risc. Riscul este crescut în cazul în care se administreaza combinatiile de tratament/asocierile terapeutice mai sus mentionate. Riscul este mare în special la asocierea cu diuretice care economisesc potasiul si când se asociaza cu substituenti de sare care contin potasiu. De exemplu, o asociere cu inhibitori ECA sau AINS prezinta un risc mai mic daca se respecta întocmai precautiile pentru utilizare.
Nu se recomanda administrarea concomitenta
Diuretice care economisesc potasiul sau suplimente de potasiu
Antagonistii receptorilor angiotensinei II cum este telmisartanul, atenueaza pierderea de potasiu indusa de diuretice. Diuretice care economisesc potasiu, de exemplu spironolactona, eplerenona, triamteren sau amilorid, suplimente de potasiu sau substituenti de sare care contin potasiu
